Cutremur la ADP
Consiliul de Administratie al ADP Timisoara a fost revocat. Detalii pe www.vestnews.ro
Centru de zi
În cartierul timişorean Kuncz se va construi un Centru de zi pentru copii. Pe strada Satu Mare nr. 4, unde va fi ridicata cladirea, vor avea acces în special romii, mai ales că aici nu există nicio şcoală, iar mulţi copii renunţă la studii de mici. Proiectul este realizat de primaria Timisoara, în parteneriat cu Asociaţia Femeilor Ţigănci „Pentru Copiii Noştri”, Asociaţia Parudimos şi Grupul de Iniţiativă Kuncz. Banii pentru construcţie provin în mare parte de la Fondul Român de Dezvoltare Socială al Guvernului. Investiţia ar putea demara în primăvara acestui an. La centru, se va face educaţie preşcolară, elevii vor fi ajutaţi la teme, iar locatarii din zonă vor fi îndrumaţi şi sfătuiţi în privinţa mai multor probleme.
vestnews
Fara alocatii
Aproape 600 de elevi din Caraş-Severin rămân fără alocaţii. Ei nu pot primi banii din cauza unor greşeli apărute în timpul transferului datelor personale de la Inspectoratul Şcolar la Direcţia Muncii. Iniţial, erorile au apărut în cazul a peste 6 000 de copii, din datele transmise lipsind adresele şi codul numeric personal al copiilor sau al părinţilor. Problema a fost rezolvată pentru aproape 5 500 de copii, aceştia urmând să primească în martie, alocaţia pentru lunile ianuarie şi februarie. De la începutul acestui an, alocaţia se ridică la 32 de lei. vestnews
Dilema transnistreana (de Cristian Anton)
Pastrarea neutralitatii si dezvoltarea relatiilor economice cu CSI reprezinta solutia conflictului transnistrean, considera apropiatii regimului de la Moscova… In discursurile lor se subliniaza ca pozitiile aparent contradictorii ale Chisinaului sint motivate de situatia geopolitica foarte complicata a Republicii Moldova.
Moldova se afla, astazi, in centrul unor contradictii sistemice serioase dintre diferite modalitati de abordare a problemei securitatii europene. Tara este divizata, negocierile cu Tiraspolul sunt blocate de doi ani, iar la toate acestea se adauga complicatiile legate de suspendarea participarii Rusiei la Tratatul privind fortele conventionale din Europa, precum si razboiul informational si interpretarile divergente privind identitatea statala si nationala a Moldovei. Presedintele Republicii Moldova a promis schimbari in bine in privinta conflictului transnistrean si a declarat ca politica euroterapiei s-a dovedit cel mai bun remediu pentru tara, insa numai alaturi de neutralitatea statului.
Marea problema este ca regimul de la Chisinau nu difera in chip esential de cel de la Tiraspol, nu ofera un model de democratie si deschidere proeuropeana, care sa motiveze Occidentul sa se implice mai activ in zona. Voronin foloseste Transnistria ca un termen de comparatie favorabil pentru el, pentru a abate atentia de la abuzurile propriei guvernari. In plus, declara ca nu are nevoie de Uniunea Europeana daca pretul integrarii Moldovei l-ar constitui abandonarea Transnistriei.
Vestnews
Stirile din vestul tarii s-au mutat pe adresa www.vestnews.ro
Titu Bojin, candidat oficial pentru CJT
Comitetul Executiv Judetean al PSD Timis a aprobat, prin vot, in unanimitate, candidaturile pentru functiile de presedinte si vicepresedinte al Consiliului Judetean. Pentru functia de presedinte a fost desemnat Titu Bojin, liderul consilierilor judeteni ai PSD, iar pentru functia de vicepresedinte a fost desemnat Marcel Mihoc, consilier judetean.
vestnews
Candidat la primarie
Biroul organizaţiei municipale Arad a PNL l-a desemnat pe viceprimarul Tiberiu Dekany drept candidat pentru funcţia de primar al Aradului. Potrivit preşedintelui interimar al PNL Arad, Cristian Stragea, trei institute naţionale de profil vor realiza în cursul lunii februarie un sondaj de opinie în vederea desemnării candidatului PNL pentru funcţia de primar al Aradului, urmând să fie întocmit şi un material de evaluare privind activitatea şi competenţa administrativă şi politică pe baza unui punctaj stabilit de secretariatul general al PNL. Toate cele trei criterii vor sta la baza desemnării de către conducerea judeţeană a PNL a candidatului la primărie.
vestnews
Fara gluma!
Peste 1.000 de permise de conducere şi certificate de înmatriculare au fost reţinute de poliţiştii arădeni pe parcusul lunii ianuarie. Poliţia Rutieră arată, într-un raport, că a crescut numărul celor care încalcă regulile de circulaţie. Pentru supravegherea traficului, Poliţia va instala camere video pe mai multe drumuri din zonele Păuliş, Socodor, Vărădia, Şimand, Bârzava, Zerind şi Chişineu Criş. În luna ianuarie a crescut şi numărul accidentelor de circulaţie. 6 persoane şi-au pierdut viaţa în 18 evenimente rutiere, în luna ianuarie.
vestnews
Tabara, in Australia
Deputatul democrat liberal de Timiş, Valeriu Tabără, pleacă două săptămâni în Australia. Parlamentarul va avea întâlniri de documentare pe probleme de agricultură, gestionarea fondului funciar, pieţe agricole şi protecţia mediului. Tabără a fost invitat de Centrul de Cercetare Asociată pentru Suprafeţe de Comunicaţie Funcţională, care lucrează în colaborare cu o organizaţie de cercetare industrială şi ştiinţifică a Commonwealth-ului. ‘Cheltuielile de transport le asigur din contractele de cercetare ştiinţifică pe care le conduc în calitatea mea de profesor la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului din Timişoara’, a precizat Valeriu Tabără.
vestnews
-
Recent
-
Links
-
Archives
- March 2008 (1)
- February 2008 (30)
- January 2008 (18)
-
Categories
-
RSS
Entries RSS
Comments RSS