Candidat la primarie
Biroul organizaţiei municipale Arad a PNL l-a desemnat pe viceprimarul Tiberiu Dekany drept candidat pentru funcţia de primar al Aradului. Potrivit preşedintelui interimar al PNL Arad, Cristian Stragea, trei institute naţionale de profil vor realiza în cursul lunii februarie un sondaj de opinie în vederea desemnării candidatului PNL pentru funcţia de primar al Aradului, urmând să fie întocmit şi un material de evaluare privind activitatea şi competenţa administrativă şi politică pe baza unui punctaj stabilit de secretariatul general al PNL. Toate cele trei criterii vor sta la baza desemnării de către conducerea judeţeană a PNL a candidatului la primărie.
vestnews
Fara gluma!
Peste 1.000 de permise de conducere şi certificate de înmatriculare au fost reţinute de poliţiştii arădeni pe parcusul lunii ianuarie. Poliţia Rutieră arată, într-un raport, că a crescut numărul celor care încalcă regulile de circulaţie. Pentru supravegherea traficului, Poliţia va instala camere video pe mai multe drumuri din zonele Păuliş, Socodor, Vărădia, Şimand, Bârzava, Zerind şi Chişineu Criş. În luna ianuarie a crescut şi numărul accidentelor de circulaţie. 6 persoane şi-au pierdut viaţa în 18 evenimente rutiere, în luna ianuarie.
vestnews
Tabara, in Australia
Deputatul democrat liberal de Timiş, Valeriu Tabără, pleacă două săptămâni în Australia. Parlamentarul va avea întâlniri de documentare pe probleme de agricultură, gestionarea fondului funciar, pieţe agricole şi protecţia mediului. Tabără a fost invitat de Centrul de Cercetare Asociată pentru Suprafeţe de Comunicaţie Funcţională, care lucrează în colaborare cu o organizaţie de cercetare industrială şi ştiinţifică a Commonwealth-ului. ‘Cheltuielile de transport le asigur din contractele de cercetare ştiinţifică pe care le conduc în calitatea mea de profesor la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului din Timişoara’, a precizat Valeriu Tabără.
vestnews
Explicatii neconvingatoare
Prefectul din Timiş nu crede explicaţiile primite în legătură cu epidemia de pestă, de acum câteva luni. Ovidiu Drăgănescu a cerut explicaţii de la autorităţile locale sanitar-veterinare şi de la compania Smithfield. “Au fost explicaţii că ar fi putut apare de la angajaţii ce veneau din toată ţara să se angajeze la Smithfield şi probabil că de la resturile sandviciurilor mâncate de porci s-ar fi extins boala. Astea nu sunt explicaţii ştiinţifice, eu vreau explicaţii oficiale de la laboratorul central”, a spus Drăgănescu. Prefectul a solicitat ca laboratorul central al ANSVSA de la Bucureşti - cel care a confirmat boala anul trecut şi faptul că în prezent nu mai există virusul pestei porcine în Timiş -, să precizeze din ce cauze a apărut pesta fermele de la Cenei şi Igriş.
vestnews
Fotbal in piata
Lugojenii vor putea urmări meciurile Campionatului European de Fotbal din vara acestui an pe un ecran LCD ce va fi amplasat deasupra intrării în Casa de Cultură a Sindicatelor. Acesta va avea dimensiunile de 5 m lungime şi 4 m lăţime. Pentru a preîntâmpina eventualele probleme legate de semnal, municipalitatea va asigura două surse: una prin fibră optică, de la o firmă de televiziune prin cablu, iar cealaltă prin antenă satelit. De asemenea, pentru cei care vor dori să urmărească meciurile pe platoul Casei de Cultură a Sindicatelor vor fi instalate 14 terase, cu 400 de locuri.
vestnews
Ostaficiuc, in conducerea PPE
-
Recent
-
Links
-
Archives
- March 2008 (1)
- February 2008 (30)
- January 2008 (18)
-
Categories
-
RSS
Entries RSS
Comments RSS